Activitati de verificare si mentenanta

Translation in: French, German, Romanian

Activități de verificare și mentenanță corectivă și preventivă a sistemelor si instalațiilor de limitare si stingere a incendiilor
Asigurarea capacității de apărare împotriva incendiilor nu este o activitate unidirecționată, ci un ansamblu de măsuri ce combină aspectele organizatorice cu cele de dotare, și care se desfășoară în mod continuu, prin acțiuni specifice. O parte din acestea cuprind activitățile de monitorizare, verificare și întreținere a capacității de funcționare în parametri  a tuturor sistemelor și instalațiilor cu rol de limitare și stingere a incendiilor.
S.C. MRC FIRE S.R.L. este certificată în baza autorizației serie A nr. 2828 / 01.11.2012 de către IGSU – Centrul Național pentru Securitate la Incendiu și Protecție Civilă  pentru efectuarea de lucrări de instalare și întreținere a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor, cu excepția celor care conțin anumite gaze fluorurate cu efect de seră:

  • instalații cu sprinklere
  • instalații cu drencere
  • hidranți interiori
  • hidranți exteriori
  • ACS_uri.

Activitatea este desfășurată de către personal atestat pentru  ocupatia „Tehnician pentru sisteme și instalații de limitare și stingere a incendiilor” – cod 742106 conform clasificării ocupațiilor din România, în concordanță cu prevederile Ordinului Ministrului internelor si reformei administrative nr. 252/2007, pentru aprobarea Metodologiei de atestare a persoanelor care proiectează, execută, verifică, întrețin și/sau repară sisteme și instalații de apărare împotriva incendiilor, efectuează lucrări de termoprotecție și ignifugare, de verificare, întreținere și reparare a autospecialelor și/sau a altor mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor.

Activitatea este prestată pe bază de proceduri specifice fiecărei categorii de instalații, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului transportului, constructiilor si turismului nr. 217/2005, pentru aprobarea Reglementarii tehnice “Normativ pentru proiectarea, executarea si exploatarea instalatiilor de stingere a incendiilor”, indicativ NP 086-05, publicat in M.Of., Partea I nr. 479 bis din 07/06/2005.

DSCN2678